Legea nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul
asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii
În vigoare de la 27.10.2016
Art. 1.
(1) Prin derogare de la
prevederile Legii nr. 263/2010 privind
sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare,
şi ale Legii nr. 227/2015 privind
Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata
contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut
calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de
asigurări sociale neintegrat acestuia.
(2) Sunt exceptate de la
aplicarea prevederilor prezentei legi persoanele pentru care exista obligaţia
asigurării în sistemul public de pensii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 227/2015, cu
modificările şi completările ulterioare.
(3) Perioadele pentru care
se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele anterioare
datei la care sunt îndeplinite condiţiile, prevăzute de lege, privind vârsta
standard de pensionare.
(4) Vârsta standard de
pensionare este prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr.
263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Perioadele pentru
care, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, persoanele prevăzute la alin.
(1) achită contribuţia de asigurări sociale se consideră stagiu de cotizare în
sistemul public de pensii.
Art. 2.
(1) Persoanele interesate
prevăzute la art. 1 alin. (1) încheie
un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare
a prezentei legi, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta lege.
(2) Contractul de
asigurare socială prevăzut la alin. (1) se încheie între persoana interesată
sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa
teritorială de pensii din raza teritorială de domiciliu ori reşedinţă a
persoanei interesate.
Art. 3.
Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata
contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de
timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit
prezentei legi şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.
Art. 4.
(1) Contribuţia de
asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de
calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale pentru condiţii normale de
muncă, reglementată de legislaţia în vigoare pentru fiecare lună/dintre lunile
din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii în vederea
considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.
(2) Baza lunară de calcul
prevăzută la alin. (1) o constituie cel puţin valoarea unui salariu de bază
minim brut pe ţară garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare
pentru fiecare lună/dintre lunile din perioadele pentru care se solicită
efectuarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Salariul de bază minim
brut pe ţară garantat în plată este cel aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(3) Baza lunară de calcul
prevăzută la alin. (2) nu poate fi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de
cinci ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului
asigurărilor sociale de stat.
(4) Valoarea câştigului
salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de
stat, prevăzut la alin. (3), este cea prevăzută în actele normative în vigoare
la acea dată.
Art. 5.
Cota de contribuţie de
asigurări sociale, prevăzută la art. 4 alin. (1), care se
utilizează la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate este cea
prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată.
Art. 6.
(1) Plata contribuţiei de
asigurări sociale se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe
lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) Suma cu titlu de
contribuţie de asigurări sociale calculată potrivit prevederilor art. 4 şi 5 se actualizează
cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata contribuţiei
faţă de luna pentru care aceasta se datorează, pe baza datelor comunicate de
Institutul Naţional de Statistică.
(3) Plata contribuţiei de
asigurări sociale se efectuează prin mandat poştal sau prin orice alt mijloc de
plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de
pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate.
Art. 7.
Baza lunară de calcul
la care se achită contribuţia de asigurări sociale, respectiv cea prevăzută la
art. 4 alin. (2), se foloseşte
la calculul punctajului lunar utilizat, potrivit legii, la stabilirea
cuantumului pensiei din sistemul public de pensii.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea
prevederilor art. 75 şi ale art.
76 alin. (1) din
Constituţia României, republicată.
Bucureşti, 20
octombrie 2016.
Nr. 186.
ANEXĂ
CASA NAŢIONALA DE
PENSII PUBLICE
CASA JUDEŢEANĂ DE
PENSII . . . . . . . . . .
CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI
CONTRACT DE ASIGURARE SOCIALĂ
Nr. . . din ziua . . . luna . . . anul . . . . .
Nr. . . din ziua . . . luna . . . anul . . . . .
Încheiat între
Casa Teritorială de
Pensii . . . . . . . . . ., denumită în continuare Casa, reprezentată prin
directorul executiv, în calitate de asigurător, cu sediul în localitatea . . .
. . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . . ., bl. . . . . .
. . . . ., sc. . . . . . . . . . ., et. . . . . . . . . . ., ap. . . . . . . .
. . ., oficiul poştal . . . . . . . . . ., judeţul . . . . . . . . . .
/sectorul . . . . . . . . . ., şi
Titular contract . . .
. . . . . . ., (numele şi prenumele) CNP . . . . . . . . . ., sex (M/F) . . . .
. . . . . ., data naşterii . . . . . . . . . . (an/lună/zi), actul de
identitate: . . . . . . . . . . seria . . . . . . . . . . nr. . . . . . . . . .
., adresa: localitatea: . . . . . . . . . ., str. . . . . . . . . . . nr. . . .
. . . . . . ., bl. . . . . . . . . . ., sc. . . . . . . . . . ., et. . . . . .
. . . . ., ap. . . . . . . . . . ., oficiul poştal . . . . . . . . . .,
judeţul/sectorul: . . . . . . . . . ., telefonul: . . . . . . . . . .
[ ] reprezentat prin
mandatar . . . . . . . . . ., (numele şi prenumele) CNP . . . . . . . . . .,
actul de identitate: . . . . . . . . . ., seria . . . . . . . . . . nr. . . . .
. . . . . .
Art. 1.
Obiectul prezentului
contract de asigurare socială este asigurarea în sistemul public de pensii
solicitată de asigurat sau de mandatar.
Art. 2.
(1) Perioada de asigurare
şi venitul asigurat sunt:
a) anul 2011, luna/lunile
. . . . . . . . . ., venit asigurat . . . . . . . . . . lei;
b) anul 2012, luna/lunile
. . . . . . . . . ., venit asigurat . . . . . . . . . . lei;
c) anul 2013, luna/lunile
. . . . . . . . . ., venit asigurat . . . . . . . . . . lei;
d) anul 2014, luna/lunile
. . . . . . . . . ., venit asigurat . . . . . . . . . . lei;
e) anul 2015, luna/lunile
. . . . . . . . . ., venit asigurat . . . . . . . . . . lei;
f) anul 2016, luna/lunile
. . . . . . . . . ., venit asigurat . . . . . . . . . . lei;
g) anul 2017, luna/lunile
. . . . . . . . . ., venit asigurat . . . . . . . . . . lei.
(2) Cota de contribuţie de
asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă este cea prevăzută în actele
normative în vigoare în perioada pentru care se încheie asigurarea, potrivit
alin. (1).
(3) Totalul cuantumului
contribuţiei de asigurări sociale este de . . . . . . . . . . lei.
(4) Suma totală prevăzută
la alin. (3), reprezentând cuantumul contribuţiei de asigurări sociale, se
actualizează cu indicele de inflaţie publicat în luna în care se face plata,
faţă de luna pentru care aceasta se datorează, pe baza datelor comunicate de
Institutul Naţional de Statistică.
(5) Plata contribuţiei se
efectuează:
a) integral, într-o
singură tranşă - în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii;
b) în tranşe lunare - în
termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.
(6) Contul în care se
plăteşte contribuţia de asigurări sociale, deschis la Trezoreria Statului pe
seama Casei, este . . . . . .
(7) Plata contribuţiei de
asigurări sociale se poate face şi în numerar, la casieria Casei, sau prin
orice alte mijloace de plată prevăzute de lege.
Art. 3.
Obligaţiile Casei sunt
următoarele:
a) plata pensiei cuvenite
în sistemul public de pensii;
b) certificarea stagiului
de cotizare, a punctajului anual şi a punctajului cumulat pentru perioada de
cotizare.
Art. 4.
Obligaţiile asiguratului sunt următoarele:
a) achitarea contribuţiei
de asigurări sociale în cuantumul şi în modul stabilite la art. 2;
b) înştiinţarea Casei
asupra modificărilor survenite în termenii prezentului contract de asigurare
socială;
c) prezentarea
asiguratului la sediul Casei atunci când este solicitat, respectând termenul
prevăzut în invitaţie.
Art. 5. Clauze:
(1) Stagiul de cotizare se
constituie din însumarea lunilor pentru care s-a achitat contribuţia de
asigurări sociale.
(2) Prezentul contract de
asigurare socială intră în vigoare la data semnării lui de către părţile
contractante şi înregistrarea acestuia la Casă.
(3) Durata contractului
expiră la împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de lege, cu menţinerea
efectelor dobândite în temeiul acestuia.
(4) În caz de forţă
majoră, părţile contractante sunt exonerate de răspundere pentru neexecutarea
sau executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligaţiilor asumate prin
prezentul contract de asigurare socială. Cazul de forţă majoră se dovedeşte de
partea care o invocă.
Art. 6.
Litigiile în legătură
cu executarea prezentului contract de asigurare socială, nesoluţionate între
părţi pe cale amiabilă, sunt de competenţa secţiilor de asigurări sociale,
completelor specializate pentru asigurări sociale de la nivelul tribunalelor şi
curţilor de apel sau, după caz, se soluţionează de instanţele competente
potrivit legii.
Asigurător, Asigurat,









